ÎN DREPT,
1. Competența generală a CNCD și condițiile răspunderii contravenționale
Art. 2, alin. 1 din OG 137/2002 prevede:
„Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,
restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare
HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau
efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate,
a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în
domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.”
Or, din analiza textelor publicate de către mine pe facebook, nu reiese niciunde că am
făcut vreo deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de etnie sau religie cu scopul
sau efectul restrângerii, înlăturării recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de
egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de
lege.
Ba din contra, am făcut întotdeauna apel la legalitate și la respectarea Constituției
României și a legislației în vigoare, căutând să înlătur situațiile de inegalitate de tratament în
cadrul autorităților locale și instituțiilor publice dintre cetățeni.
În general, subiectul activ al discriminării este un funcționar public care ocupă o
poziție într-o instituție publică, de unde poate dezavantaja, exclude etc. o persoană pe unul din
criteriile enunțate la art. 2, alin. 1, având ca scop sau efect încălcarea unui drept.
Acest lucru reiese în mod clar din art. 3 al OG 137/2002: „Dispozițiile prezentei
ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și
instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește:
a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și
promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare
profesională;
b) protecția și securitatea socială;
c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități;
d) sistemul educațional;
e) asigurarea libertății de circulație;
f) asigurarea liniștii și ordinii publice;
g) alte domenii ale vieții sociale.”
Aș fi putut fi acuzat de discriminare dacă, în calitatea mea de medic stomatolog, aș fi
refuzat pacienții sau angajații maghiari, catolici sau luterani, însă nu am făcut niciodată o
astfel de faptă. Or, din poziția mea, nu aveam cum să restrâng, să înlătur recunoașterea,
folosința sau exercitarea unor drepturi ale altor con-cetățeni.
Răspunderea contravențională reglementată de OG 137/2002 presupune existența
cumulativă a mai multor condiții:
a. fapta contravențională (deosebirea, excluderea, restricția sau preferința);
b. criteriul (etnic, religios, etc.);
c. scopul sau urmarea imediată (restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosința sau
exercitarea unor drepturi);
d. legătura de cauzalitate dintre cele trei elemente anterioare.
Din petiția adresată CNCD și din probatoriul anexat nu reiese sub nicio formă
întrunirea vreunui element din cele enunțate anterior, cu atât mai mult a celor patru condiții
concomitent.
Aceeași situație o întâlnim și în cazul presupusei aplicări a art. 2, alin. 4: „Orice
comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau
defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup
de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități
atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub
incidența legii penale.”
Nu se poate susține că am avut un comportament activ sau pasiv care să fi defavorizat
nejustificat sau să fi supus unui tratament injust sau degradant o persoană sau un grup de
persoane. „Subiectul pasiv” nu poate fi Fundația Szekler Monitor și nici vreun membru al
comunității etnice maghiare, pentru că nu m-am referit la aceştia, ci exclusiv la reprezentanții
politici români și maghiari (UDMR etc.).
De asemenea, nici nu se poate reține aplicarea art. 2 alin. 5: „Constituie hărțuire și se
sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o
categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu
care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.”
2. Caracterul răspunderii: civilă, penală sau contravențională?
Raportat la dispozițiile art. 2, alin. 11, „comportamentul discriminatoriu prevăzut la
alin. (1)-(7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile
legii”, neputând fi atrase simultan toate cele trei răspunderi. Mai mult, de cinci ori textul
Ordonanței precizează că CNCD este competent și se aplică prevederile de față „dacă fapta nu
intră sub incidența legii penale”.
Or, din acuzațiile de fascism, șovinism, xenofobie care îmi sunt aduse și gravitatea cu
care le prezintă petenta, reiese că mai degrabă ar fi incidente dispozițiile OUG 31/2002 decât
cele ale OG 137/2002.
Totodată, „defăimarea” care ar fi fost adusă unor reprezentanți ai UDMR sau ai
guvernului maghiar intră sub incidența legii civile, aplicându-se regulile privitoare la
răspunderea civilă delictuală (art. 1349-1357 NCC).
3. Sarcina probei
Conform principiului de drept actor incumbit probatio, codificat în legislația noastră
în art. 249 NCPC, cel care face o susținere trebuie să o și dovedească. Însă, petenta nu a făcut
proba concretă a faptului că am fi săvârșit vreuna din faptele sancționate de OG 137/2000,
doar a adus o interpretare aberantă și insidioasă textelor publicate de mine pe pagina de
facebook.
4. Chestiunea comentariilor realizate de către terți
În ceea ce privește dispozițiile art. 12 din Legea 365/2002 (care transpune Directiva
2000/21/CE), precum și decizia CEDO pronunțată în cauza Delfi c. Estoniei, precizăm că
acestea se aplică exlusiv furnizorilor de servicii (acestea fiind subiectul de drept căruia i se
adresează ambele), respectiv persoanelor juridice din spatele site-urilor sau administratorilor
site-urilor, iar nicidecum utilizatorilor acestora. Prin urmare, subsemnatului nu i se poate
reține în niciun fel culpa de a nu modera comentariile care sunt adresate de către terțe
persoane la postările mele de pe platforma social-media Facebook, ci întreaga responsabilitate
juridică revine, din perspectiva dispozițiilor și a deciziei anterior menționate, strict Facebook
Inc., cu sediul în 1 Hacker Way (1601 Willow Road), Menlo Park, California, Statele Unite
ale Americii. Totodată, responsabilitatea comentariilor publicate revine fiecărui autor în parte.
Altfel, dreptul unora de a comenta la postările altor utilizatori ar putea fi folosit în mod abuziv
și nerezonabil, în vederea tragerii pe nedrept la răspundere a celor din urmă, deși fapta căreia i
se poare reține vreo responsabilitate civilă aparține în mod firesc exclusiv celor dintâi.
5. Libertatea de exprimare în jurisprudența CEDO relevantă cauzei 4
Articolul 10 paragraful 2 al Conventiei lasă foarte putin loc restricțiilor care
vizează discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c.
Austriei, Castells c. Spaniei,Thorgeir Thorgeirson c. Islandei).
Ete fundamental, într-o societate democratică, să fie protejată desfășurarea liberă
a dezbaterilor politice. Curtea acorda cea mai mare importanță libertății de exprimare în
contextul dezbaterii politice și considera că nu s-ar putea aduce restricții unui discurs politic
fără motive imperioase. A permite restrângerea libertății de exprimare în domeniul discursului
politic într-un caz sau altul ar afecta, fără îndoială, respectarea libertății de exprimare în
general în statul vizat (Brasilier c. Frantei; Feldek c. Slovaciei).
În evaluarea proportionalității unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare
trebuie să se distingă cu grija între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor
poate fi dovedită, ultimele nu se pretează la o demonstrație a exactității lor (De Haes et Gijsels
c. Belgiei). Pentru judecățile de valoare, obligația de a le dovedi este deci imposibil de
îndeplinit și aduce atingere libertății de opinie, element fundamental garantat de articolul 10
(Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei).
În ceea ce privește limitele criticii admisibile, ele sunt mai largi cu privire la un om
politic, care acționează în calitatea sa de persoană publică, decât cu privire la un simplu
cetățean. Un om politic se expune inevitabil și constient unui control atent al faptelor și
gesturilor sale din partea ziariștilor, a organizațiilor neguvernamentale, ca și a masei de
cetățeni, și trebuie să arate o mai mare toleranță în această privință. (Oberschlick c. Austriei
(nr. 1) ; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs si Gubi c. Austriei).
Limitele criticii accesibile sunt mai largi cu privire la guvern decât cu privire la un
simplu cetățean, sau chiar la un om politic. Într-un sistem democratic, acțiunile sau omisiunile
guvernului trebuie să fie plasate sub controlul atent nu numai al puterilor legislativa și
4 A se vedea https://www.juridice.ro/38392/analiza-jurisprudentei-cedo-articolul-10-libertatea-de-exprimare-iv-
necesara-intr-o-societate-democratica-v1.html.
judiciară, ci și al opiniei publice. (Ozgur Gundem c. Turciei, Incal c. Turciei; Ceylan c.
Turciei; Raichinov c. Bulgariei).
În privința funcționarilor, Curtea a recunoscut de asemenea că limitele criticii
admisibile erau mai largi decât în privința unor simpli cetățeni, chiar dacă nu li se pot aplica
aceleași criterii ca și oamenilor politici (Oberschlick c. Austriei (no 2); Janowski c.
Poloniei; Nikula c. Finlandei).
Particularii și asociațiile private se expun unui control minuțios atunci când coboară în
arena dezbaterii publice (Jerusalem c. Austriei). Asociațiile se expun unui control minuțios
atunci când coboară în arena dezbaterii publice și în consecință trebuie să faca dovada unei
mai mari toleranțe față de criticile formulate de opozanții lor cu privire la obiectivele lor și la
mijloacele folosite pentru atingerea acestora (Paturel c. Frantei).
duminică, 3 mai 2020
acuz 7
Către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Nr. dosar 44/2020.
Nr. dosar 44/2020.
Domnule Președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,
Subsemnatul Mihai Sorin Tîrnoveanu, domiciliat în str. Olarilor, nr. 20, municipiul
Braşov, judeţul Braşov, având adresa de corespondenţă: Liviu Cornel Babeş, nr. 15, bl. 20, sc.
C, ap. 1, mun. Brașov, jud. Brașov, România, având în vedere petiția nr. 596/29.01.2020 a
Fundației Szekler Monitor, formulez următoarele
NOTE
prin care solicit respingerea petiției formulate, ca nefondate și netemeinice.
Braşov, judeţul Braşov, având adresa de corespondenţă: Liviu Cornel Babeş, nr. 15, bl. 20, sc.
C, ap. 1, mun. Brașov, jud. Brașov, România, având în vedere petiția nr. 596/29.01.2020 a
Fundației Szekler Monitor, formulez următoarele
NOTE
prin care solicit respingerea petiției formulate, ca nefondate și netemeinice.
I. Chestiuni generale
Subsemnatul practic de 17 ani meseria de medic stomatolog în municipiul Brașov, iar
în timpul meu liber, de 6 ani organizez diverse acțiuni social-caritabile și comemorative sau aniversare în zona județelor Harghita, Covasna și Mureș. În acest sens, în 19 august 2016, am înființat Asociația Calea Neamului, al cărei scop este păstrărea şi dezvoltarea identităţii naţionale a românilor, în special din judeţele Covasna, Harghita si Mureș din punct de vedere spiritual, cultural, educaţional şi economic.
În mod insidios, petenta afirmă că activitatea mea ar fi legată de comunitatea maghiară și limba maghiară, fie prin acțiuni îndreptate împotriva acestora fie prin texte scrise.
Prin postările generale de pe facebook NU am exprimat în niciun fel ideologii extremiste, șovine, xenofobe sau fasciste, așa cum susține în mod eronat petenta.
Încă din perioada studentiei desfăşurată la Târgu-Mureş am fost preocupat de promovarea tradițiilor românesti în rândul generației tinere organizând în acest sens, ca reprezentant al unor grupări civice, spectacole folclorice şi diferite conferințe pe teme identitare si religioase. Deasemenea, împreună cu colegii mei din Liga Studentilor, în calitate de reprezentant al Ligii Studentilor de la Facultatea de Stomatologie, am organizat primele alegeri uninominale studențesti la cele trei universități din Târgu-Mures: U.M.F Târgu-Mureş, Universitatea Petru Maior şi Universitatea de Arte.
Începând cu anul 2014, am desfăşurat o serie de activități patriotice si filantropice, cu precădere în județele Covasna şi Harghita. În acest sens, cu ajutorul a sute de prieteni din
întreaga țară, am dăruit copiilor şi bătrânilor nevoiaşi câteva tone de alimente de bază, daruri de Crăciun si Sfântul Nicolae, precum şi premii de sfârşit de an școlar elevilor, toate acestea
ajungând astfel la Aşezământul Casa Sfântul Iosif din Odorheiu Secuiesc, aflat în grija Congregației greco-catolice ,,Inimi neprihănite”, la Așezământul de bătrâni din Hăghig, în
localitățile Săcel, Vidăcuț, Dobolii de Jos, Dobârlău Vale, Doboi, Valea Mare, Păpăuți, Zagon, Zăbala, Voinesti-Covasna, Livezi, Mărcuș, Târgu-Secuiesc, Sfântu-Gheorghe, Chichiș, Brețcu, Mărtănuș, Ojdula, Ozun, Gheorgheni, Ghimeș-Făget. În multe cazuri, aceste daruri au fost date si persoanelor de altă confesiune decât cea ortodoxă, precum si familiilor
mixte sau persoanelor de etnie maghiară.
acuz7
Referitor la punctul 2 din Note Scrise.
Textul nu este o ”victimizare” ci doar o relatare a realității, anume aceea că am fost reclamat la CNCD de către o fundație maghiară din Sfântu-Gheorghe. Nu am folosit cuvinte injurioase nici la adresa reclamantului nici la adresa CNCD. Opinia mea este că am dreptul să dezvălui acest fapt, anume acela al reclamatiei care mi s-a făcut atât timp cât nu jignesc pe nimeni. Consider că trăim într-o societate democratică în care cetățenii au voie să spună public ceea ce li se întâmplă, consider deasemenea că acuzațiile care mi se aduc sunt nedrepte si că am voie să afirm public acest lucru, căci nu suntem într-o dictatură.
Faptul că expunerea acestei realități generează nemultumire în rândul oamenilor se datorează faptului în sine, nu modului în care este expus.
Faptul că expunerea acestei realități generează nemultumire în rândul oamenilor se datorează faptului în sine, nu modului în care este expus.
acuz6
Privitor la punctul 1.4. din Note Scrise.
Imi exprim opinia referitoare la investițiile în sport pe care Guvernul de la Budapesta le face exclusiv în fostele teritorii ce au aparținut Austro-Ungariei înainte de Tratatul de la Trianon. Această opinie nu se referă la comunitatea maghiară ci la politica de investiții a Guvernul Viktor Orban.
Referitor la articolul a doilea privitor la Codul Administrativ, opinia mea este că într-adevăr, dacă limba maghiară se va folosi pe teritoriul României în administrația centrală, această limbă devine a doua limbă oficială în România, contravenind astfel Constituției. Nu sunt de acord ca limba maghiară să devină a doua limbă oficială în statul român, este opinia mea. Referitor la Codul Administrativ mi-am exprimat argumentele la punctele anterioare, le reiau:
Mi-am expus, conform principiului libertății de opinie si exprimare, punctul de vedere referitor la Codul Administrativ, respins de către CCR în anul 2018. M-am pronunţat din nou odată cu lansarea dezbaterii publice privind proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind Codul Administrativ al României. Opiniile mele privitoare la Codul Administrativ, în mod special la art. 94, se bazează pe lecturarea textului legii, considerând că aceasta contravine Constituției României prin faptul că oficializează limba maghiară ca a doua limbă oficială în statul român, atât prin extinderea folosirii ei de la nivel local la nivel central, cât şi prin eliminarea pragului de 20% pondere a minorităților naționale pentru ca limbile minorităților naţionale (în caz particular, a minorității maghiare) sa fie folosite la nivel
local. Ceea ce am susținut prin afirmațiile mele sunt posibilități reale și adevărate.
Părerea mea este confirmată și de contestaţiile depuse la CCR privitoare la Codul Administrativ de către Președintele României și de către un grup de parlamentari din diferite
partide politice, contestații care se referă şi la articolul 94 din Codul Administrativ.
Reamintesc faptul că însăși Curtea Constituţională a României a respins în urma acestor contestații legea Codului Administrativ în anul 2018.
Referitor la articolul a doilea privitor la Codul Administrativ, opinia mea este că într-adevăr, dacă limba maghiară se va folosi pe teritoriul României în administrația centrală, această limbă devine a doua limbă oficială în România, contravenind astfel Constituției. Nu sunt de acord ca limba maghiară să devină a doua limbă oficială în statul român, este opinia mea. Referitor la Codul Administrativ mi-am exprimat argumentele la punctele anterioare, le reiau:
Mi-am expus, conform principiului libertății de opinie si exprimare, punctul de vedere referitor la Codul Administrativ, respins de către CCR în anul 2018. M-am pronunţat din nou odată cu lansarea dezbaterii publice privind proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind Codul Administrativ al României. Opiniile mele privitoare la Codul Administrativ, în mod special la art. 94, se bazează pe lecturarea textului legii, considerând că aceasta contravine Constituției României prin faptul că oficializează limba maghiară ca a doua limbă oficială în statul român, atât prin extinderea folosirii ei de la nivel local la nivel central, cât şi prin eliminarea pragului de 20% pondere a minorităților naționale pentru ca limbile minorităților naţionale (în caz particular, a minorității maghiare) sa fie folosite la nivel
local. Ceea ce am susținut prin afirmațiile mele sunt posibilități reale și adevărate.
Părerea mea este confirmată și de contestaţiile depuse la CCR privitoare la Codul Administrativ de către Președintele României și de către un grup de parlamentari din diferite
partide politice, contestații care se referă şi la articolul 94 din Codul Administrativ.
Reamintesc faptul că însăși Curtea Constituţională a României a respins în urma acestor contestații legea Codului Administrativ în anul 2018.
Exprimarea opiniei personale cu privire la emiterea unei legi în limitele constituționale nu poate constitui un act de discriminare și incitare la ură, atât timp cât nu am făcut nicio
referire, directă sau indirectă, la comunitatea maghiară sau la etnicii maghiari, și nici nu am folosit vreo expresie defăimătoare sau jignitoare.
Singurele entități care au fost criticate în text sunt Guvernul României, iar în subsidiar UDMR, nicidecum comunitatea maghiară în ansamblul ei.
Reiterăm întemeierea opiniei noastre pe considerentele deciziei nr. 681/2018 a CCR. În ceea ce privește noua variantă a Codului Administrativ, care include o prevedere prin care UAT-urile în care cetățenii aparțin în proporție de sub 20% unei minorități naționale, autoritățile publice și instituțiile din subordine pot fi obligate prin hotărâre de consiliu local să folosească limba minorității naționale în raport cu aceștia, am adus argumente juridice, pentru care mă opun prevederii
propuse de coaliția de guvernare.
Propunerea încalcă prevederile art. 13 din Constituția României privind limba oficială, precum și dispozițiile art. 120 alin. 2 din Constituție: „În unitățile administrativ-teritoriale în
care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile
administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică”. Practic, nu se mai are în vedere criteriul constituțional al ponderii semnificative a cetățenilor aparținând unei minorități naționale, criteriu esențial care angajează obligația asigurării folosirii limbii minorității naționale în relațiile cu autoritățile
administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate.
Totodată, se încalcă prevederile art. 7 din Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992:
„Prin sintagma zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită, prevăzută la art. 1 paragraful b) din Cartă, se înțelege unitățile administrativ-teritoriale în
care o limbă regională sau minoritară este folosită de cel puțin 20% din numărul locuitorilor acelei unități administrativ-teritoriale”. La fel ca în cazul anterior, critica nu este adresată minorităţii maghiare, ci unor reprezentanţi politici.
În text eu nu contest drepturile minoritații maghiare de a utiliza limba maternă în condițiile respectării Constituției, ci atrag atentia că limba maghiară nu trebuie să devină a doua limbă oficială în stat. Limba maghiară poate fi bineînteles utilizată pe teritoriul României si fără să fie limbă oficială în statul român.
referire, directă sau indirectă, la comunitatea maghiară sau la etnicii maghiari, și nici nu am folosit vreo expresie defăimătoare sau jignitoare.
Singurele entități care au fost criticate în text sunt Guvernul României, iar în subsidiar UDMR, nicidecum comunitatea maghiară în ansamblul ei.
Reiterăm întemeierea opiniei noastre pe considerentele deciziei nr. 681/2018 a CCR. În ceea ce privește noua variantă a Codului Administrativ, care include o prevedere prin care UAT-urile în care cetățenii aparțin în proporție de sub 20% unei minorități naționale, autoritățile publice și instituțiile din subordine pot fi obligate prin hotărâre de consiliu local să folosească limba minorității naționale în raport cu aceștia, am adus argumente juridice, pentru care mă opun prevederii
propuse de coaliția de guvernare.
Propunerea încalcă prevederile art. 13 din Constituția României privind limba oficială, precum și dispozițiile art. 120 alin. 2 din Constituție: „În unitățile administrativ-teritoriale în
care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile
administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică”. Practic, nu se mai are în vedere criteriul constituțional al ponderii semnificative a cetățenilor aparținând unei minorități naționale, criteriu esențial care angajează obligația asigurării folosirii limbii minorității naționale în relațiile cu autoritățile
administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate.
Totodată, se încalcă prevederile art. 7 din Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992:
„Prin sintagma zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită, prevăzută la art. 1 paragraful b) din Cartă, se înțelege unitățile administrativ-teritoriale în
care o limbă regională sau minoritară este folosită de cel puțin 20% din numărul locuitorilor acelei unități administrativ-teritoriale”. La fel ca în cazul anterior, critica nu este adresată minorităţii maghiare, ci unor reprezentanţi politici.
În text eu nu contest drepturile minoritații maghiare de a utiliza limba maternă în condițiile respectării Constituției, ci atrag atentia că limba maghiară nu trebuie să devină a doua limbă oficială în stat. Limba maghiară poate fi bineînteles utilizată pe teritoriul României si fără să fie limbă oficială în statul român.
acuz5
Privitor la punctul 1.3. din Note Scrise.
Mi-am exprimat opinia în legătură cu evenimentele din localitatea Ditrău binecunoscute în spațiul public, referitoare la tratamentul la care au fost supusi cei doi brutari din Sri Lanka împotriva cărora s-au coalizat mai multi cetățeni români de etnie maghiară din localitatea respectivă, lucru notoriu de altfel, cetățenii care nu au fost de acord cu aducerea in comuna lor a celor doi brutari manifestandu-si dezacordul față de acest fapt. atat prin adunări publice cat si prin intermediul retelelor de socializare.
Expunerea situației de la Vârghis nu este un atac la comunitatea maghiară ci la poilitica agresivă dusă față de comunitatea românească, de regimul fascisto-horthist în perioasa în perioada Dictatului de la Viena. Asadar am facut o scurtă evocare despre situația comunei Vârghiș din jud. Covasna, localitate care a fost supusă în perioada 1940-1944 unui amplu proces de deznaționalizare și maghiarizare forțată de către regimul criminal totalitar și fascist al amiralului Miklos Horthy.
Dacă am admite că doar termenul de „maghiarizare” ar fi discriminatoriu față de etnia maghiară, ar însemna că orice referire la procesul de rusificare din Basarabia din perioada
1812-1918, respectiv 1944-1989, ar fi un atentat la adresa comunității ruse, sau că simpla referirile la comisiile de românizare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial ar fi o
jignire adusă românilor, ceea ce ar fi cu totul absurd.
În mod constant, am oferit informații despre regimul horthyst din Ardealul de Nord (1940-1944), regim totalitar care se face responsabil de uciderea a mii de români și evrei.
Astfel de măsuri extremiste (crime, deportări, maghiarizare forțată) au fost insitutite și față de populația evreiască din Ardealul de Nord, care de asemenea a fost supusă fenomenului de deznaționalizare, de obligare la muncă forțată, de trimitere în lagăre de concentrare și de exterminare.
Mi-am exprimat opinia în legătură cu evenimentele din localitatea Ditrău binecunoscute în spațiul public, referitoare la tratamentul la care au fost supusi cei doi brutari din Sri Lanka împotriva cărora s-au coalizat mai multi cetățeni români de etnie maghiară din localitatea respectivă, lucru notoriu de altfel, cetățenii care nu au fost de acord cu aducerea in comuna lor a celor doi brutari manifestandu-si dezacordul față de acest fapt. atat prin adunări publice cat si prin intermediul retelelor de socializare.
Expunerea situației de la Vârghis nu este un atac la comunitatea maghiară ci la poilitica agresivă dusă față de comunitatea românească, de regimul fascisto-horthist în perioasa în perioada Dictatului de la Viena. Asadar am facut o scurtă evocare despre situația comunei Vârghiș din jud. Covasna, localitate care a fost supusă în perioada 1940-1944 unui amplu proces de deznaționalizare și maghiarizare forțată de către regimul criminal totalitar și fascist al amiralului Miklos Horthy.
Dacă am admite că doar termenul de „maghiarizare” ar fi discriminatoriu față de etnia maghiară, ar însemna că orice referire la procesul de rusificare din Basarabia din perioada
1812-1918, respectiv 1944-1989, ar fi un atentat la adresa comunității ruse, sau că simpla referirile la comisiile de românizare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial ar fi o
jignire adusă românilor, ceea ce ar fi cu totul absurd.
În mod constant, am oferit informații despre regimul horthyst din Ardealul de Nord (1940-1944), regim totalitar care se face responsabil de uciderea a mii de români și evrei.
Astfel de măsuri extremiste (crime, deportări, maghiarizare forțată) au fost insitutite și față de populația evreiască din Ardealul de Nord, care de asemenea a fost supusă fenomenului de deznaționalizare, de obligare la muncă forțată, de trimitere în lagăre de concentrare și de exterminare.
1 Raport final / Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Iași, Polirom, 2004, pp. 259-
286.
Fenomenul de maghiarizare este unul intens dezbătut în istoriografie. Specialiștii au studiat urmările nefaste ale Dictatului de la Viena în urma căruia s-a instaurat în Ardeal dictatura fascistă a criminalului de război Miklos Horthy. Represiunea acelui regim s-a soldat cu nenumărate victime umane, totodată foarte mulţi români fiind nevoiți să-și părăsească locurile natale din cauza persecuțiilor la care erau supuși. Aceste crunte realități le regăsim şi în Vârghiş, trupele horthyste obligându-i, spre exemplu, pe românii din sat să-şi dărâme biserică ortodoxă construită în perioada interbelică şi să-și părăsească credință ortodoxă prin trecerea forțată la alte culte religioase, iar şcoala în limba română a fost închisă. Abuzurile au continuat și în timpul dictaturii comuniste, mai ales în perioada Regiunii Autonome Maghiare.
După revoluția din decembrie 1989, presiunile asupra populației de etnie română s-au făcut din nou simțite, fiind cunoscut faptul că foarte mulți profesori români și preoți ortodocși au fost nevoiți să părăsească județele Harghita și Covasna, fapt semnalat şi de Parlamentul României, prin Raportul Covasna-Harghita din 1991.
Acuzatia care mi se aduce precum că mă pronunț împotriva drepturilor constituționale ale copiilor maghiari de a învăța în limba maternă este absurdă, niciodata si nici în textul respectiv, NU am contestat acest drept, ci m-am referit la faptul că învățământul cu predare în limba română a avut de suferit în timpul Dictatului de la Viena (când a fost suprimat total), în perioada comunistă a Regiunii Autonome Maghiare) si după anii 90, când foarte multe cadre didactice din cadrul unitaților de învățământ cu predare în limba română au fost nevoite să se mute în alte județe desfiintându-se sectii sau unități de învățământ cu predare în limba română. În momentul în care îmi exprim opinia privitoare la acest aspect, eu nu contest dreptul copiilor de etnie maghiară de a învăța în limba lor maternă.
În concluzie resping acuzațiile care mi se aduc.
286.
Fenomenul de maghiarizare este unul intens dezbătut în istoriografie. Specialiștii au studiat urmările nefaste ale Dictatului de la Viena în urma căruia s-a instaurat în Ardeal dictatura fascistă a criminalului de război Miklos Horthy. Represiunea acelui regim s-a soldat cu nenumărate victime umane, totodată foarte mulţi români fiind nevoiți să-și părăsească locurile natale din cauza persecuțiilor la care erau supuși. Aceste crunte realități le regăsim şi în Vârghiş, trupele horthyste obligându-i, spre exemplu, pe românii din sat să-şi dărâme biserică ortodoxă construită în perioada interbelică şi să-și părăsească credință ortodoxă prin trecerea forțată la alte culte religioase, iar şcoala în limba română a fost închisă. Abuzurile au continuat și în timpul dictaturii comuniste, mai ales în perioada Regiunii Autonome Maghiare.
După revoluția din decembrie 1989, presiunile asupra populației de etnie română s-au făcut din nou simțite, fiind cunoscut faptul că foarte mulți profesori români și preoți ortodocși au fost nevoiți să părăsească județele Harghita și Covasna, fapt semnalat şi de Parlamentul României, prin Raportul Covasna-Harghita din 1991.
Acuzatia care mi se aduce precum că mă pronunț împotriva drepturilor constituționale ale copiilor maghiari de a învăța în limba maternă este absurdă, niciodata si nici în textul respectiv, NU am contestat acest drept, ci m-am referit la faptul că învățământul cu predare în limba română a avut de suferit în timpul Dictatului de la Viena (când a fost suprimat total), în perioada comunistă a Regiunii Autonome Maghiare) si după anii 90, când foarte multe cadre didactice din cadrul unitaților de învățământ cu predare în limba română au fost nevoite să se mute în alte județe desfiintându-se sectii sau unități de învățământ cu predare în limba română. În momentul în care îmi exprim opinia privitoare la acest aspect, eu nu contest dreptul copiilor de etnie maghiară de a învăța în limba lor maternă.
În concluzie resping acuzațiile care mi se aduc.
sâmbătă, 2 mai 2020
acuz3
In textul nr.1, ,,Constituția României este scoasă în afara legii prin Ordin”, pornesc de la principiul stipulat în Constituția României, că limba română este singura limbă oficială în statul român, acesta fiind de fapt si sensul expresiei ,,Limba română-unica stăpână”, in sensul că este unica limbă oficială pe teritoriul României.
În opinia mea, Ordinul ministrului Educației si Cercetării de a interzice universităților de a verifica cunoștințele de limbă română a absolvenților de liceu ce aparțin minorităților naționale, încalcă autonomia universitară si nu stimulează însusirea limbii oficiale a statului român de către elevii care studiază în unitațile de învățământ cu predare în limba minorităților naționale. Este bine cunoscut faptul că elevii de etnie maghiară au avut rezultate slabe la examenele de Bacalaureat la limba română, mai ales în județele Harghita si Covasna, acest lucru fiind în ultimii ani un fenomen caracteristic acestor două județe, ceea ce dovedeste din păcate că acesti tineri au dificultăți reale în însusirea limbii oficiale a statului român; tocmai de aceea, universitățile verifică cunostințele de limba română a acestor absolventi de liceu, această verificare avand si menirea de a-i stimula pe acestia să învețe limba română. Dacă opinia mea ar avea un caracter discriminatoriu la adresa minorităților naționale, atunci si conducerile universităților din întreaga țară ar trebui să fie reclamate la CNCD sub acuzatia de discriminare datorită faptului că verifică cunstintele de limba română.
Această opinie a mea, comună cu cea a universităților, nu presupune nici pe departe, asa cum mă acuză reclamantul, că disput drepturile legale ale comunității maghiare si nici că urmăresc suprimarea acestor drepturi.
Vă rog să consemnați, nu am spus în niciun moment că membrii minorităților nu trebuie sa aibă dreptul de a studia la orice nivel în limba lor maternă, inclusiv la universitate. Aceste drepturi sunt prevăzute în Constituție si eu nu le contest. Ceea ce sustin este doar dreptul universităților de a le verifica la admiterea în facultăți cunostințele de limba română, ceea ce este cu totul altceva, ceea ce nu presupune în niciun caz suprimarea drepturilor copiilor apartinand minorităților naționale de a studia in limba lor maternă, inclusiv deci în limba maghiară.
În concluzie, consider că interpretările reclamantului față de textul meu nu sunt îndreptățite, fiind supuse unui subiectivism rău-voitor, reclamantul fiind un sustinător al autonomiei pe criteriu etnic a județelor Covasna, Harghita si parțial Mures, care în viziunea lui alcătuiesc un ținut secuiesc care trebuie să aibă autonomie teritorială, acest lucru fiind în totală contradicție cu Constituția României.
În opinia mea, Ordinul ministrului Educației si Cercetării de a interzice universităților de a verifica cunoștințele de limbă română a absolvenților de liceu ce aparțin minorităților naționale, încalcă autonomia universitară si nu stimulează însusirea limbii oficiale a statului român de către elevii care studiază în unitațile de învățământ cu predare în limba minorităților naționale. Este bine cunoscut faptul că elevii de etnie maghiară au avut rezultate slabe la examenele de Bacalaureat la limba română, mai ales în județele Harghita si Covasna, acest lucru fiind în ultimii ani un fenomen caracteristic acestor două județe, ceea ce dovedeste din păcate că acesti tineri au dificultăți reale în însusirea limbii oficiale a statului român; tocmai de aceea, universitățile verifică cunostințele de limba română a acestor absolventi de liceu, această verificare avand si menirea de a-i stimula pe acestia să învețe limba română. Dacă opinia mea ar avea un caracter discriminatoriu la adresa minorităților naționale, atunci si conducerile universităților din întreaga țară ar trebui să fie reclamate la CNCD sub acuzatia de discriminare datorită faptului că verifică cunstintele de limba română.
Această opinie a mea, comună cu cea a universităților, nu presupune nici pe departe, asa cum mă acuză reclamantul, că disput drepturile legale ale comunității maghiare si nici că urmăresc suprimarea acestor drepturi.
Vă rog să consemnați, nu am spus în niciun moment că membrii minorităților nu trebuie sa aibă dreptul de a studia la orice nivel în limba lor maternă, inclusiv la universitate. Aceste drepturi sunt prevăzute în Constituție si eu nu le contest. Ceea ce sustin este doar dreptul universităților de a le verifica la admiterea în facultăți cunostințele de limba română, ceea ce este cu totul altceva, ceea ce nu presupune în niciun caz suprimarea drepturilor copiilor apartinand minorităților naționale de a studia in limba lor maternă, inclusiv deci în limba maghiară.
În concluzie, consider că interpretările reclamantului față de textul meu nu sunt îndreptățite, fiind supuse unui subiectivism rău-voitor, reclamantul fiind un sustinător al autonomiei pe criteriu etnic a județelor Covasna, Harghita si parțial Mures, care în viziunea lui alcătuiesc un ținut secuiesc care trebuie să aibă autonomie teritorială, acest lucru fiind în totală contradicție cu Constituția României.
acuz2
Privitor la setul 1, punctul 1.1. din Note Scrise, postarea din 26 ianuarie.
Consider ca opinia exprimată despre situația
Cimitirului Internațional de la Valea Uzului a fost realizată în limitele libertății de exprimare.
Conform comunicatului Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, cele 600 de cruci ale militarilor maghiari nu au avut avizul acestei instituții.
Cele 52 de cruci ale eroilor Armatei Române au fost ridicate în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului de către Primăria orasului Dărmănesti, cimitirul aflându-se pe raza
orașului Dărmănești, conform actelor emise de Oficiul de Cadastru al jud. Bacău. Acest fapt a fost confirmat chiar de Primăria comunei Sânmartin, jud, Harghita, care a emis către
Primăria Dărmănești o cerere de avizare a unor manifestări comemorative ce au avut loc în Cimitirul International al Eroilor Valea Uzului, în data de 26 august 2019. Primăria
Sânmartin recunoaște astfel că acest cimitir aparține de orasul Dărmănești, jud. Bacău. De altfel, președintele Consiliului Județean Harghita a fost amendat de către Poliția Orașului
Dărmănești jud. Bacău, cu prilejul organizării unei manifestații ilegale în Cimitirul International al Eroilor Valea Uzului, pe care a organizat-o, împreună cu alți lideri UDMR, în data de 6 iunie 2019.
Conform Oficiului Național Pentru Cultul Eroilor, autoritatea împuternicită să se ocupe de cimitirile eroilor de pe teritoriul României, în CIEVU, există înmormântati si eroi ai Armatei Române din Primul Război Mondial.
Manifestarea din 6 iunie 2019, de Ziua Eroilor, organizată de asociațiile românesti a avut un caracter strict legal, fiind autorizată de Primăria Orasului Dărmănesti, conform prevederilor legale. Mentionez că niciun membru al asociațiilor care au organizat evenimentul de comemorare a Eroilor nu a fost sanctionat de organele legii pentru participarea la manifestație.
Tinând cont de toate aceste lucruri, consider pe bună dreptate că manifestările organizate de noi au fost perfect îndreptățite, tinând de libertatea religioasa de a ne comemora eroii, prin slujbe religioase si depuneri de coroane de flori, astfel de manifestări desfăsurandu-se pe intreg teritoriul țării. Consider că Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului nu este monopolul liderilor comunității maghiare, iar românii nu trebuie să fie discriminati prin interzicerea accesului lor în acest loc, mai ales cu prilejul Zilei Eroilor. Reamintesc că pe data de 6 iunie, anumiti lideri politici ai comunitatii maghiare au blocat poarta cimitirului organizând un lanț uman în fata acesteia, legand deasemenea această poartă cu lanturi propriu-zise. Ne este interzis cumva să reamintim aceste lucruri, ne este interzis a scrie sau vorbi despre Valea Uzului?
Privitor la asa zisa demonstratie de forță din 24 ianuarie 2020 de la Sfântu-Gheorghe.
Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, am adresat din partea Asociatiei Calea Neamului invitatii către Cetele de ursi din Dărmănesti si către o formație de dansuri populare care interpretează Dansul Călușului din Brasov. În mod simbolic, de Ziua Unirii Principatelor Române s-au unit astfel două tradiții, obiceiuri străvechi din Moldova (Jocul Ursului) si Tara Românească (Jocul Călusarilor). Acuzația că lucrul acesta a constituit o demonstatie de fortă (împotriva cui?) este aberantă, atât Cetele de Ursi cât si Călusarii, participând la diverse manifestări in foarte multe localități din țară si chiar din străinătate. Este cel putin curios faptul că aceste manifestări sunt considerate de către reclamantul meu demonstrație de forță , numai la Sfântu-Gheorghe, jud. Covasna. Are cumva în viziunea reclamantului orasul Sfântu-Gheorghe un statut diferit de alte orase de pe teritoriul României prin care datinele din România sunt considerate demonstații de forță? În opinia mea nu are.
În concluzie resping acuzațiile care mi se aduc, privitoare la setul 1.
Cimitirului Internațional de la Valea Uzului a fost realizată în limitele libertății de exprimare.
Conform comunicatului Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, cele 600 de cruci ale militarilor maghiari nu au avut avizul acestei instituții.
Cele 52 de cruci ale eroilor Armatei Române au fost ridicate în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului de către Primăria orasului Dărmănesti, cimitirul aflându-se pe raza
orașului Dărmănești, conform actelor emise de Oficiul de Cadastru al jud. Bacău. Acest fapt a fost confirmat chiar de Primăria comunei Sânmartin, jud, Harghita, care a emis către
Primăria Dărmănești o cerere de avizare a unor manifestări comemorative ce au avut loc în Cimitirul International al Eroilor Valea Uzului, în data de 26 august 2019. Primăria
Sânmartin recunoaște astfel că acest cimitir aparține de orasul Dărmănești, jud. Bacău. De altfel, președintele Consiliului Județean Harghita a fost amendat de către Poliția Orașului
Dărmănești jud. Bacău, cu prilejul organizării unei manifestații ilegale în Cimitirul International al Eroilor Valea Uzului, pe care a organizat-o, împreună cu alți lideri UDMR, în data de 6 iunie 2019.
Conform Oficiului Național Pentru Cultul Eroilor, autoritatea împuternicită să se ocupe de cimitirile eroilor de pe teritoriul României, în CIEVU, există înmormântati si eroi ai Armatei Române din Primul Război Mondial.
Manifestarea din 6 iunie 2019, de Ziua Eroilor, organizată de asociațiile românesti a avut un caracter strict legal, fiind autorizată de Primăria Orasului Dărmănesti, conform prevederilor legale. Mentionez că niciun membru al asociațiilor care au organizat evenimentul de comemorare a Eroilor nu a fost sanctionat de organele legii pentru participarea la manifestație.
Tinând cont de toate aceste lucruri, consider pe bună dreptate că manifestările organizate de noi au fost perfect îndreptățite, tinând de libertatea religioasa de a ne comemora eroii, prin slujbe religioase si depuneri de coroane de flori, astfel de manifestări desfăsurandu-se pe intreg teritoriul țării. Consider că Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului nu este monopolul liderilor comunității maghiare, iar românii nu trebuie să fie discriminati prin interzicerea accesului lor în acest loc, mai ales cu prilejul Zilei Eroilor. Reamintesc că pe data de 6 iunie, anumiti lideri politici ai comunitatii maghiare au blocat poarta cimitirului organizând un lanț uman în fata acesteia, legand deasemenea această poartă cu lanturi propriu-zise. Ne este interzis cumva să reamintim aceste lucruri, ne este interzis a scrie sau vorbi despre Valea Uzului?
Privitor la asa zisa demonstratie de forță din 24 ianuarie 2020 de la Sfântu-Gheorghe.
Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, am adresat din partea Asociatiei Calea Neamului invitatii către Cetele de ursi din Dărmănesti si către o formație de dansuri populare care interpretează Dansul Călușului din Brasov. În mod simbolic, de Ziua Unirii Principatelor Române s-au unit astfel două tradiții, obiceiuri străvechi din Moldova (Jocul Ursului) si Tara Românească (Jocul Călusarilor). Acuzația că lucrul acesta a constituit o demonstatie de fortă (împotriva cui?) este aberantă, atât Cetele de Ursi cât si Călusarii, participând la diverse manifestări in foarte multe localități din țară si chiar din străinătate. Este cel putin curios faptul că aceste manifestări sunt considerate de către reclamantul meu demonstrație de forță , numai la Sfântu-Gheorghe, jud. Covasna. Are cumva în viziunea reclamantului orasul Sfântu-Gheorghe un statut diferit de alte orase de pe teritoriul României prin care datinele din România sunt considerate demonstații de forță? În opinia mea nu are.
În concluzie resping acuzațiile care mi se aduc, privitoare la setul 1.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)